Unul dintre citatele mele preferate îi aparține lui Mircea Eliade, care afirma: „Dintr-un popor nu rămâne nimic decât cultura”, și consider că, prin aceste puține cuvinte, eruditul a surprins esența importanței pe care o au cunoașterea și creația, indiferent de domeniul în care se manifestă.
Iată că deja au trecut mai mult de doisprezece ani de când s-a hotărât să existe o zi dedicată culturii noastre naționale – un demers salutar, în condițiile în care multe capitole ale creatorilor români au contribuit împreună, de-a lungul timpului, la zămislirea materială a civilizației românești.
Fiind aleasă ziua de 15 ianuarie, cea în care s-a născut Mihai Eminescu, sărbătoarea are, indiscutabil, o aromă romantică. În același timp însă, creează senzația unei celebrări doar a poeziei – de unde și apariția unei multitudini de evenimente închinate acestui domeniu creativ. Or, cultura reprezintă un adevărat arbore complex, ale cărui crengi, diferite ca structură, consistență și aspect, capătă, fiecare, o strălucire și un loc aparte în contextul spiritualității unui popor. Iar aceasta, la rândul ei, nu se poate construi decât prin educație care, în opinia mea, reprezintă exact rădăcina acestui arbore miraculos. El nu poate să înflorească, să rodească și, mai ales, să supraviețuiască în condițiile unui popor incult, neinstruit, care preferă amăgirile ignoranței și ale incompetenței. Într-un fel, în această zi, pe lângă cultura națională, sărbătorim educația celor care au creat-o, fie ei scriitori, muzicieni, pictori, sculptori, arhitecți alături de atâția alții, dar și a celor care o admiră, se bucură de ea, o transmit mai departe – a celor care alcătuiesc publicul, cu alte cuvinte.
Sincer, mi-ar plăcea ca sărbătorirea culturii naționale să fie mai puțin festivistă, așa cum mi-aș dori ca toate zilele din această categorie să se desfășoare natural, incluziv și adaptat perioadei în care trăim. Nu trebuie să uităm nicio clipă că tinerii sunt cei care vor transmite (sau nu!) mai departe și vor îmbogăți avuția națională, fie ea spirituală sau materială. Prin urmare, modul de a le împărtăși aceste valori trebuie să li se potrivească, să fie acceptat și dorit de aceștia, nicidecum impus într-un mod caduc, pe care ei îl vor respinge fără drept de apel.
Așadar, Ziua Culturii Naționale, la modul ideal, ar fi bine să reprezinte o îmbrățișare a vechiului cu noul, a tradiționalului cu modernul, a nostalgiei cu speranța și, nu în ultimul rând, a experienței cu imaginația creatoare.
NIȘTE VORBE 