Toamna, cel mai urât anotimp?

Am fost informați în aceste zile de septembrie că – surprinzător, nu-i așa? –, a venit toamna calendaristică. De parcă nu s-ar întâmpla acest lucru în fiecare an, de când ne știm, și ar trebui să ne scuture cineva, să ne-aducă la realitate. Înainte de orice, trebuie să precizez că semnul de întrebare pus în …

Cândva, într-un septembrie blând

Cândva, într-un septembrie blând. Emoțiile umblau țanțoșe pe străzi, îmbrăcate în rochii de gală, așa cum nu mai fuseseră de multă vreme. Soarele încălzea zâmbetele trecătorilor, iar Bucureștiul fredona amintirile vacanței. Calea Victoriei părea mai luminoasă, Ateneul strălucea. Ziarele anunțau seri neașteptat de frumoase în acel început de toamnă al anului 1958. Într-o țară unde …

Desenează-ți sufletul!

Nu vă gândiți, ci doar desenați! Cincisprezece secunde. Gata? Bun!… Desenați-vă sufletul! Dați-i drumul! Sigur că pentru colaboratorii unei reviste de cultură este de bon ton să scrie despre cărți „serioase”, pentru adulți, care tratează probleme majore ale omenirii, din trecut, prezent și, eventual, din viitor. Dacă se poate, într-un limbaj care le va permite …

Cuvintele – binele și răul din viață

Cuvintele pot însemna alb și negru. Bici și mângâiere. Manipulare și libertate. Râs și lacrimi. Durere și bucurie. Coșmar și paradis. Lumină și noapte. Noroi și flori. Dragoste și ură. Inteligență și atavism. Muzică și urlete. Pace și bombe. Mărturisire și ascunziș. Indiferență și îmbrățișare. Victorie și înfrângere. Supraviețuire și afundare. Zbor și îngropăciune. Tinerețe …

O peniţă nobiliară

Lumea numită „literară” nu aparține doar scriitorilor, criticilor sau blogger-ilor, mai nou. Ea nu ar exista, de fapt, dacă nu ar include și cititorii. La ce ar ajuta să scrii o carte foarte bună pe care să o aprecieze unu-doi critici cu patalama sau unu-doi blogger-i dacă nu ar exista receptorii – cititorii, adică? De …

Câte ceva despre infidelitate

Când lumea vorbește despre familii, definibile sau nu, fericite sau nefericite, complete sau găunoase, m-am gândit că nu ar fi rău să aduc în discuție subiectul delicat al infidelității, un atribut aproape nelipsit al naturii umane. Am pornit de la replica unui amic care susținea că infidelitatea este apogeul comodității, afirmație care m-a deconcertat, cel …

„Soții cinează, amanții prânzesc”

„În dragoste există o singură întrebare: când încep minciunile?” De ce? Simplu – „nimeni nu te avertizează că dragostea durează trei ani. Complotul dragostei se bazează pe un secret bine păstrat. Ești lăsat să crezi că dragostea e o chestie pe viață, când, de fapt – din punct de vedere chimic – dispare după trei …

Ești singur – îți plângi de milă?

Există multe motive care duc, vrând-nevrând, la singurătate. O să spun câteva cuvinte despre situația în care ești fără partener(ă), deoarece despre aceasta se vorbește cel mai mult, cu rost sau fără rost, subliniind faptul că eu nu sunt adepta credinței ce presupune că există pe pământ „jumătatea” fiecăruia. Fiecare este un întreg, nicidecum o …

Ghearele se ascuțeau pe sufletul lui

„Așa trebuia să iubești: fără teamă, fără piedici, fără să te gândești la ziua de mâine. Și fără regret, după aceea.” Și, câteodată, așa trebuia să trăiești dacă te-ai fi găsit într-o lume normală, calmă, inteligentă. Acum, însă, „capul i se lovise de prea multe trepte”, iar conștiința lui îl chinuia, îl acuza. Și-ar fi …

Și am pierdut duioșia definitiv

Simțire gingașă, delicată, pornită din inimă – aceasta ar fi definiția din DEX pentru duioșie. Cuvânt intraductibil, netransmisibil, de negăsit. Și nu este vorba despre a-l traduce în alte limbi (pentru că el există), ci a-l descoperi în alt tip de relație decât cea părinte-copil. Este un cuvânt pe care-l pierzi odată cu plecarea definitivă …

Design a site like this with WordPress.com
Get started