Aproape singurul zâmbet al acelui an

Sfârșit de martie, 2012. Tatăl meu își trăia ultimele zile. Nimic nu părea că ar fi putut să mai aducă vreo lumină. Și atunci l-am cunoscut pe Amos Oz. Într-un București înzăpezit. Sub cupola Ateneului. Se transformase dintr-un nume scris pe coperta atâtor cărți citite într-un om viu, luminos care n-a ezitat, spre uimirea mea, …

Cândva, într-un septembrie blând

Cândva, într-un septembrie blând. Emoțiile umblau țanțoșe pe străzi, îmbrăcate în rochii de gală, așa cum nu mai fuseseră de multă vreme. Soarele încălzea zâmbetele trecătorilor, iar Bucureștiul fredona amintirile vacanței. Calea Victoriei părea mai luminoasă, Ateneul strălucea. Ziarele anunțau seri neașteptat de frumoase în acel început de toamnă al anului 1958. Într-o țară unde …

Design a site like this with WordPress.com
Get started